Patima jocurilor de noroc, un flagel care afectează tot mai multe persoane

Medicii din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iaşi susţin că se confruntă în fiecare an cu cazuri de persoane care sunt dependente de jocuri de noroc. Specialiştii afirmă că jocul patologic de noroc este o afecţiune biopsihosocială complexă ce poate avea repercusiuni devastatoare asupra individului şi familiei acestuia, scrie Mediafax.

Chiar dacă sute de ieşeni suferă, în realitate, de această afecţiune, puţini sunt cei care îşi iau inima în dinţi şi cer ajutorul psihiatrilor. Medicii ieşeni spun, dând ca exemplu persoanele dependente de pariuri sportive, că ele pur şi simplu nu se pot abţine de la această activitate, fiind în stare să facă orice pentru a-şi satisface plăcerea.

• Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
• O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean

„Un astfel de pacient nu poate concepe viaţa fără jocurile de noroc! Un dependent de jocuri de noroc prezintă ca principală caracteristică pierderea logicii în timpul parierii: are convingeri iraţionale distorsionate în etapele jocului, se foloseşte de algoritmi şi are paşi calculaţi empiric. De asemena, prezintă o capacitate empatică: persoana se consideră suficient de specială, încât să i se întâmple miracolul câştigului”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, dr. Elena Popescu, medic specialist psihiatru în cadrul Institului de Psihiatrie „Socola”, din Iaşi.

Potrivit acesteia, speranţa şi nevoia de câştig sunt de nestăpânit la astfel de persoane, iar, când dependenţa pune stăpânire pe mintea individului, cu toate că la nivel conştient realizează că tot ceea ce face nu este bine şi de multe ori jură că nu va mai juca, tentaţia devine mult mai puternică, prăbuşind barierele raţionale.

„Toate acestea au drept consecinţe în timp degradarea persoanei din punct de vedere biopsihosocial. Dependenţa de jocurile de noroc este, poate, una dintre cele mai neobişnuite dependenţe, nefiind una fizică. Este reprezentată de un comportament problematic de joc patologic persistent şi recurent, care determină disconfort sau afectare clinică, precum nevoia de a juca sume tot mai mari de bani pentru a obţine aceeaşi plăcere sau euforie. Individul riscă ceva de valoare în speranţa de a obţine ceva cu o valoare şi mai mare”, a adăugat dr. Elena Popescu.

Medicul psihiatru ieşean susţine că o astfel de persoană depune numeroase eforturi (lipsite de succes) pentru a controla sau reduce jocul patologic de noroc, dar cu foarte multe consecinţe negative asupra vieţii personale, familiale şi profesionale. Astfel, persoana dependentă de jocuri de noroc planifică noi oportunităţi de a juca, face planuri referitoare la modul în care poate obţine banii cu care să joace, îşi vânează propriile pierderi, se bazează pe alţii că îi vor da banii necesari pentru a ieşi din situaţiile financiare disperate cauzate de jocul de noroc.

„Debutul jocului patologic de noroc sau al ludomaniei poate avea loc în timpul adolescenţei sau la adultul tânăr, însă există cazuri în care tulburarea se poate manifesta şi la vârsta mijlocie. De cele mai multe ori, persoanele dependente de jocurile de noroc prezintă distorsiuni ale gândirii, cum ar fi negare (eu nu joc la păcănele), superstiţii (eu ştiu că miercurea şi vinerea sunt zile ideale pentru păcănele şi pariuri), prezintă un tipar de joc care creşte treptat atât în ceea ce priveşte frecvenţa, cât şi ca sumă pariată”, a mai afirmat medicul psihiatru.

Conform acestuia, astfel de persoane îşi creează sisteme perfecţionate în timp, respectiv sentimentul de putere şi control asupra evoluţiei norocului şi şansei, precum şi despre o încredere exagerată.

Specialiştii afirmă că tiparul de joc al persoanei dependente poate fi regulat sau periodic, iar aceasta joacă mai mult în perioadele de stres sau depresie.

„Din punct de vedere al evoluţiei, această tulburare poate evolua cu perioade de joc masiv şi probleme severe corelate cu consum de substanţe, perioade de abstinenţă totală şi perioade de joc neproblematic. Printre factorii de risc incriminaţi se numără: utilizarea alcoolului, comportamentul antisocial, depresia, utilizarea de canabis şi droguri ilicite, educaţia precară, statusul socio-economic. Există un grad de agregare între ludomanie şi tulburarea de personalitate antisocială, tulburările depresivă şi bipolară şi alte tulburări ale consumului de substanţe, în special cele care implică alcoolul”, a mai spus dr. Elena Popescu.

Potrivit acesteia, unele persoane dependente de jocurile de noroc sunt impulsive, energice, exagerat de preocupate să obţină aprobarea celorlalţi şi exagerat de generoase când câştigă, dar sunt şi persoane dependente de jocurile de noroc care sunt deprimate şi singure.

„Acestea din urmă joacă atunci când se simt vinovate. Tot la această din urmă categorie poate apărea ideaţia suicidală (aproximativ 10% – 15% prezintă o tentativă de suicid). Mai mult, jocului patologic de noroc i se asociază o stare generală de sănătate precară. Unele tulburări, precum tahicardia şi angina, sunt mai frecvente la aceste persoane, decât în populaţia generală, dar apar şi tulburări psihice, precum cele anxioase, depresive şi tulburările consumului de substanţe. Astfel, se creează un cerc vicios în ceea ce priveşte dezvoltarea şi întreţinerea tulburărilor psihice menţionate”, afirmă medicul ieşean.

Conform studiului „Jocurile de noroc în România”, incidenţa jocurilor de noroc în România este de 15%. Astfel, potrivit studiului menţionat, 2,4 milioane de indivizi cu vârste de peste 18 ani au practicat jocuri de noroc cel puţin o dată, iar cei mai mulţi jucători sunt bărbaţi între 18 şi 24 de ani, necăsătoriti, din mediul urban. Incidenţa dezvoltării de probleme de joc în rândul populaţiei României cu vârsta peste 18 ani este de 0,6%, respectiv 98.000 de indivizi.

„Opţiunile terapeutice sunt reprezentate de terapia medicamentoasă şi psihoterapie. Terapia medicamentoasă este reprezentată de antidepresive, antagonişti de opioide şi stabilizatori ai dispoziţiei. Concomitent cu terapia medicamentoasă se asociază terapia cognitiv-comportamentală, care identifică şi caracterizează distorsiunile cognitive din dependenţa de jocuri de noroc, terapia familială necesară pentru suport, educaţie şi eliminarea comportamentului şi terapia de grup”, a încheiat dr. Elena Popescu.

Reprezentanţii Institutului de Psihiatrie „Socola”, din Iaşi, afirmă că, în ultimii doi ani, au fost internaţi 23 de pacienţi diagnosticaţi cu patologie „jocuri de noroc”. Totuşi, specialiştii susţin că, în realitate, există mult mai multe persoane cu acest gen de afecţiune, ce refuză să ceară ajutorul medicilor, din cauza unui sentiment acut de ruşine sau pentru că pur şi simplu nu vor să recunoască faptul că au o problemă.

Un astfel de caz este cel al lui Viorel, un ieşean care, deşi conştientizează că are o problemă, refuză să solicite ajutorul unui specialist.

„Am început să joc la 18 ani, la Pronosport, era prin anii ’90. Apoi au apărut casele de pariuri sportive şi am început să joc acolo. Nu pariez sume mari de bani, dar joc aproape zilnic. Poate că este o problemă, nu ştiu, dar, din punct de vedere financiar, nu mă afectează foarte tare. Un bilet la pariuri costă doar 2 lei. Sincer, nu mă impulsionează atât câştigul financiar, cât plăcerea pe care o resimt când reuşesc să ghicesc rezultatele meciurilor”, spune bărbatul, care a adăugat că nu ar merge la un medic psihiatru, pentru a scăpa de această dependenţă.

Pe de altă parte, există şi persoane care ajung în faţa medicilor, pentru a fi ajutaţi. Unul dintre ele este un tânăr din municipiul Iaşi, care a fost adus de părinţii săi la instituţia medicală.

„Am vrut să văd dacă sunt un om norocos. Am crezut şi că pot câştiga bani mai uşor, însă lucrurile au stat altfel. Dacă la început mai câştigam câte ceva, în timp am ajuns să pierd totul. Am început să duc la amanet lucruri de prin casă, să fur de la prieteni… Pur şi simplu nu mă puteam abţine. Dacă vedeam o sală de păcănele, mă lua cu transpiraţii dacă nu intram. Îmi tremurau mâinile până atingeam aparatul. După aia îmi reveneam şi începeam să joc până pierdeam toţi banii. Mă şi împrumutam şi aşa se întâmpla aproape zi de zi. Nu jucam niciodată duminica, mai mult din superstiţie. Aia era cea mai grea zi. Lunea o luam de la capăt, sperând că voi avea noroc. Nu am înţeles că am o problemă decât când am fost adus de părinţi aici”, a declarat I.P., unul dintre pacienţii Institutului de Psihiatrie „Socola”, din Iaşi, diagnosticat cu această afecţiune.

O cifră oficială a persoanelor care au această patimă nu există, dar sălile de jocuri din Iaşi sunt tot mai pline.